Daniela Gyorfi a recunoscut mereu că obişnuişte că treacă prin cabinelete medicilor esteticieni pentru diferite intervenii şi pune la punct vedetele care neagă că fac acest lucru.
Cântăreaţa mărturiseste că are chiar ea prietene ce care şi-au făcut operatii, dar nu recunosc nici in rupul capului asta.
„Mi-ar fi ruşine să nu recunosc că mi-am făcut operaţii estetice. Faţă de alte persoane publice sunt un om deschis şi cinstit cu mine, în primul rând. Încurajez oamenii să aibă grijă de ei, nu trebuie să fii persoană publică ca să arăţi bine, să-ţi faci manichiura, pedichiura şi să apelezi la alte tehnici de înfrumuseţare, inclusiv operaţii estetice. Să nu se înţelegă că susţin neapărat operaţiile estetice, dar nu pot să fiu ipocrită să nu recunosc. Tocmai m-am uitat la o emisiune şi moderatorul îi spunea invitatei că arată bine şi nu are nici o intervenţie şi ea a răspuns că aşa e, dar eu ştiu foarte bine că şi-a făcut operaţie”, a declarat ea la Antena 2.
Clara Văcaru